Cum alegem pestele proaspat?

Azi am dat peste filmul acesta despre cum sa alegem pestele proaspat si mi-am dat seama ca nici eu nu stiam prea bine ce sa urmaresc atunci cand cumpar peste. Adica stiu cateva reguli de baza, cum ar fi sa simt cum miroase, sa fie lucios cu ochii limpezi. Insa sunt mult mai multe semne care ne indica prospetimea pestelui.

Eu, ce e drept, ma bazez si pe flerul copiilor de a refuza orice mancare care nu li se pare proaspata, insa mai dau si ei gres uneori, mai ales cand sunt infometati.

Asadar, sa recapitulam, semnele ca un peste este proaspat sunt:

  • ochii. Pestele proaspat are ochii stralucitori, limpezi, bombati, usor iesiti in afara, cu pupila neagra.
  • pielea. Pestele proaspat are pielea stralucitoare, solzii la fel. Este acoperit de un mucus transparent, fara miros. Solzii sunt curati, bine lipiti de piele.
  • este ferm. Pestele proaspat este ferm, coada ramane ferma atunci cand este tinut in pozitia de inot. Carnea ferma si elastica este un semn de prospetime. Cand apesi cu degetul nu trebuie sa ramana urme.
  • urechile. Pestele proaspat are urechile bine lipite de branhii, nu departate, iar branhiile sunt roz sau rosii, curate si umede.
  • cum se curata oasele. Oasele pestelui proaspat ies greu, sunt bine prinse pe carne. Pestele vechi se curata foarte usor de oase, nepreparat fiind.
  • sangele. Daca pestele cumparat pierde mult sange inseamna ca e proaspat.

Pestele este un aliment foarte perisabil, insa consumul lui aduce nenumarate beneficii organismului, de la calitatea proteinei continute pana la calitatea grasimilor furnizate. Se recomanda un consum de peste de minim 5 ori pe saptamana, insa Romania este codasa la consumul de peste, din pacate.

Asadar, consumati cat mai des peste si aveti grija atunci cand il alegeti.

Restaurante cu peste bun… in Constanta si imprejurimi

Ne place pestele… mai ales cand e proaspat si bine pregatit. Nu mancam atat de mult pe cat ne dorim, insa nu ezitam sa mergem la un restaurant cu peste bun atunci cand ni se ofera ocazia.

Baietii ne impartasesc pasiunea pentru peste si sunt cei mai buni recenzori ai calitatii pestelui. Nici nu se ating de mancare daca simt ca e ceva in neregula…

Asa ca va fac o lista cu restaurantele din Constanta si imprejurimi unde am mancat peste bine pregatit si proaspat.

Incep cu ultimul vizitat, Poarta apelor din Eforie. Am ajuns acolo la invitatia unor prieteni si nu am regretat nici un moment. Desi poate nu e usor accesibil, daca vii dinspre Constanta trebuie sa treci de restaurant (e pe stanga), sa mergi pana la primul sens giratoriu si sa te intorci. Insa indicatiile de pe Google Maps sunt destul de exacte.

Am gasit acolo mese libere, situate pe malul marii, curatenie si o ambianta placuta. Baietii s-au jucat in nisip pana a venit mancarea, asa ca a fost liniste. Am fost atat de impresionati de meniu incat am decis sa luam si un aperitiv, gandindu-ne ca ne va potoli putin foamea pana vine pestele… Adevarul e ca aperitivul ne-a saturat de-a binelea pe toti, adulti si copii deopotriva. Chiar daca eram satui, nu am putut sa nu apreciem pestele. A fost proaspat, gustos, preparat exact cum trebuie. Asa ca trebuie sa ne intoarcem!

Cherhanaua Tasaul este un alt loc in care mancam cu placere peste proaspat. Recunosc, ne atrage si locul de joaca de pe terasa, tinandu-i ocupati pe baieti. E drept ca e un restaurant destul de aglomerat, mai ales in sezon, dar merita! Am mancat de toate acolo, insa cel mai mult ne place pestele…

Tot in Navodari, la intrare dinspre Mamaia, este Hanul cu peste. Deschis doar in sezon, este o experienta unica datorita amenajarii interioare. Noi am fost cu baietii, insa daca nu ai copii suficient de mari sa stea intr-un loc, atunci nu recomand. Pentru ca nu va puteti bucura pe deplin de bucuria unei cine sanatoase intr-un cadru unic. Muzica, atmosfera, servirea, luminile, mancarea, totul a fost minunat. Si cred ca le-am fi savurat mai intens daca zvapaiatii nostri ar fi fost mai cooperanti.

Uneori mai mergem la Pescaria lui Matei si la Golful pescarilor, ambele in Agigea… chiar in aceeasi zona. Pestele este bun, proaspat. La Pescaria lui Matei imi place in special faptul ca au terasa de fumatori si terasa de nefumatori. Spatiul este destul de inghesuit, insa avem noroc cu locul de joaca din apropiere, unde cei mici pot alerga in voie. Apropierea de mare, de plaja, le da acestor restaurante un farmec aparte.

In Olimp este Popasul pescarilor, printre primele restaurante cu peste bun si proaspat descoperite de noi. Situat pe malul marii, cu acces direct la plaja, aici am mancat de fiecare data peste proaspat. Baietii se joaca cu placere in nisip, noi ne bucuram de priveliste si, la final, plecam satui si satisfacuti.

Desi nu neaparat cu specific pescaresc, am mancat peste proaspat si gustos la Esplanada si la Le premier. Desi mediul este unul prietenos cu cei mici, ai mei se plictisesc destul de repede daca nu le iau ceva activitati, pentru ca nu gasesc loc de joaca si topaiala. Insa mancarea e excelenta, pestele e proaspat, servirea ireprosabila. Cel putin pana acum…

Ce restaurante sa mai incerc?