Mierea de Manuka

Despre mierea de Manuka s-a tot discutat in ultima vreme, fiind produsul preferat de parinti pentru ridicarea imunitatii copiilor proaspat intrati in colectivitate. In afara de faptul ca nu ar trebui sa intervenim in vreun fel asupra imunitatii copiilor, mierea de Manuka si-a dovedit eficacitatea in multe afectiuni. Insa, chiar si asa, nu ar trebui sa ne facem singuri tratament, chiar daca e vorba despre un produs natural, ci la recomandarea unui medic si doar atunci cand e necesar.

Primele studii privind capacitatea mierii de albine de a inhiba microbi care provoaca diverse boli au parut pe la sfarsitul anilor 1800. In zilele noastre, datorita incidentei tot mai mari a microbilor rezistenti la antibiotice (ca de exemplu S. aureus rezistent la meticilina – MRSA), mierea si proprietatile acesteia au atras din nou atentia cercetatorilor.

Image result for free images Leptospermum scoparium

In practica clinica din zilele noastre, mierea de Manuka (miere produsa de albine melifere ce colecteaza nectarul florilor copacului de Manuka – Leptospermum scoparium) se foloseste in multe afectiuni, inclusiv in tratarea ranilor. Procedura este standardizata, miere este iradiata gamma inainte de a fi aplicata, si doar un medic specialist poate face acest tratament.

Cele mai multe studii privind efectul antimicrobial al mierii, respectiv al mierii de Manuka, au fost realizate in vitro. Adica in laborator. Exista si cateva studii care demonstreaza eficacitatea mierii de Manuka in vivo (adica pe organismele vii), insa nu atat de multe pe cat ne lasa vanzatorii sa credem.

Oricum, mierea de Manuka pare a avea efect antimicrobial, inhiband cresterea unor microorganisme (de la S. aureus, P. aeruginosa, E coli etc.), dar si activitate antivirala (virusul zonei zoster).

Proprietatile antimicrobiene ale mierii de Manuka sunt atribuite multiplelor componente ce o alcatuiesc, inclusiv concentratiei ridicate de zahar, pH-ului scazut, prezenta apei oxigenate, metilglioxalului (MGO), unor peptide antimicrobiene (defensin-1), polifenolilor etc.

Deoarece activitatea antimicrobiana a mierii de Manuka variaza nu numai cu tipul de miere ci si intre loturi, mierea de Manuka este deseori descrisa de un factor unic (UMF). UMF reprezinta masura puterii activitatii antibacteriene a mierii impotriva S. aureus si se calculeaza in functie de concentratia unei solutii fenolice care da aceeasi zona de inhibitie a cresterii intr-o difuzie radiala, cu a mierii testate. Singurul aspect contestat la acest test este faptul ca se masoara doar pentru S. aureus si nu si pentru alte microorganisme.

O alta masura a capacitatii antimicrobiene a mierii de Manuka este MGO (concentratia de metilglioxal). UMF si MGO sunt corelate. Aici puteti gasi un tabel de corespondenta intre cele doua unitati de masura.

Asadar, inainte de a folosi mierea de Manuka pentru tratamentul diverselor afectiuni, aveti grija sa va sfatuiti cu un medic si sa va documentati cu privire la schema de tratament. O fi ea un panaceu universal, insa, cu siguranta, nu poate vindeca orice boala si nu poate fi administrata `la ghici`.

 

 

 

Mierea si beneficiile ei…

Mierea este produsul obtinut prin prelucrarea si transformarea necaturului florilor de catre albine. Este un produs controversat, atat in nutritie cat si in medicina. In nutritie se pune deseori problema daca mierea e de post sau nu, daca e vegana sau nu. Unii accepta mierea in dietele vegane, pe cand altii o resping.

Mierea a fost folosita de mii de ani in medicina. Exista sute de remedii cu miere, in multe ramuri ale medicinei. Ba chiar a aparut si o ramura de terapie cu miere, apiterapia. Ce spun studiile?

Momentan cercetatorii studiaza beneficiile aduse de miere in diverse afectiuni. Cum nimic nu e sigur pe acest Pamant, nici mierea nu poate fi folosita `dupa ureche` in medicina.

Exista dovezi stiintifice care atesta proprietatile antioxidante si antibacteriene ale mierii de albine, in prevenirea tusei, in fertilitate si vindecarea ranilor. Cu toate acestea, folosirea mierii in medicina este controversata si nu este acceptata.

Caracteristicile de vindecare ale mierii se datoreaza in principal prezentei diferitilor metaboliti, cum ar fi acid folic, tiamina, biotina, niacina, tocoferoli, polifenoli, fitosteroli, pe langa enzime si co-enzime. Literatura de specialitate recunoaste proprietatile antioxidante, atibacteriene, antifungice, hepato-protective ale mierii.

Oricum ati decide sa folositi mierea de albine, este important sa stiti ca pentru a obtine efectele pozitive despre care vorbesc studiile, este necesar sa urmati un protocol special. De exemplu, pentru vindecarea ranilor cu ajutorul mierii, nu se aplica miere si se asteapta vindecarea, ci se evalueaza rana de catre un specialist si tot el urmeaza cativa pasi de curatare a ranii cu apa salina sterila si aplicare de miere.

Proprietatile antibacteriene ale mierii se refera la un numar mare de specii bacteriene (Escherichia coli, Enterococcus, Staphylococcus aureus, Pseudomonas, Klebsiella etc.) si este de 5-11 ori mai mare decat efectul antibacterian al solutiilor simple de zahar, demonstrandu-se astfel ca aceasta activitate antibacteriana a mierii nu se datoreaza numai efectului osmotic al zaharului.

Mai mult, exista limitari ale utilizarii mierii in diverse afectiuni, de aceea trebuie consultat un medic. De exemplu, principala problema a mierii este riscul de botulism, datorita prezentei sporilor de Clostridium botulinum in unele sortimente de miere. Acesta este si principalul motiv pentru care nu se recomanda mierea in alimentatia copiilor mai mici de un an.

Mierea se prezinta in mai multe sortimente, in functie de planta predominanta de la care s-a colectat nectarul. Proprietatile terapeutice ale mierii difera in functie de sortiment. Astfel, mierea de salcam este sedativa, atitusiva si bun cicatrizant, mierea de floarea-soarelui contine mai multa lecitina, imbunatatind functionarea creierului, mierea de mana este bogata in oligoelemente, mierea de conifere are proprietati laxative si diuretice, mierea de menta ajuta in problemele biliare si balonare, avand efect antispastic.

Mierea de Manuka, produsa in Australia si Noua Zeelanda, derivata dintr-un copac indigen (Leptospermum scoparium), are eficacitate superioara, dupa cum arata studiile. De asemenea, exista si alte tipuri de miere care si-au dovedit eficienta superioara in ameliorarea unor simptome si tratarea unor boli. Mierea Chilean provenita din arbustul Ulmo (Eucryphia cormen), mierea indiana (Khadikraft), respectiv mierea Tualang (Malayezia) sunt tipuri de miere care par a avea proprietati mai puternice decat mierea de Manuka sau alte tipuri de miere.

E foarte important de stiut si ca mierea este un produs foarte usor de falsificat. Siropurile de zahar invertit inlocuiesc de multe ori mierea de pe rafturile magazinelor. Asadar, atentie la eticheta. Aceasta falsificare este usor de decelat de catre specialisti, insa asta nu inseamna ca astfel de `miere` nu este prezenta in magazine. Declarand corect continutul produsului, este si legal de vandut. Cea mai greu de identificat din punctul meu de vedere este mierea provenita de la albine hranite iarna cu sirop de zahar. Aceea nu este o miere pura si acest obicei de hranire a albinelor peste iarna este foarte raspandit. Chiar daca mierea provenita de la aceste albine nu se vinde, acest mod de hranire are efecte defavorabile asupra calitatii mierii. Si fluidificarea mierii prin tratament termic, chiar daca nu se depaseste temperatura maxima admisa de lege, afecteaza calitatea si proprietatile terapeutice ale mierii de albine. Si, cu siguranta, mare parte din mierea existenta pe piata este tratata termic.

Daca nu esti specialist, este destul de dificil sa apreciezi daca o miere este sau nu naturala, nefalsificata. Mai ales daca nu ai acces la un laborator de analize fizico-chimice. Insa e bine de retinut ca mierea naturala, netratata, are proprietati senzoriale pronuntate pe care consumatorii de miere le simt, si cristalieaza dupa o perioada.

Voi ce fel de miere consumati?