Cum alegem mancarea in vacanta?

E vremea vacantelor si rareori se intampla sa dorim sa gatim atunci cand mergem in concediu. Chiar si atunci cand mergem cu copiii… Servitul mesei la restaurant este o optiune faina pentru vacanta, astfel incat toti membrii familiei sa se bucure de zilele libere. Asadar, iata o lista cu regulile dupa care ma ghidez atunci cand suntem in vacanta:

  • Pentru copiii sub 2 ani prefer varianta `borcanaselor` cu mancare. Fie ca sunt facute acasa si bine sterilizate sau sunt cumparate din comert, ele reprezinta o varianta sigura pentru alimentatia copiilor mici. Nu uitati sa aveti tot timpul la voi apa si fructe proaspete, pe langa gustarile pe care le oferiti celui mic.
  • Aleg restaurantele curate, in care nu simt mirosuri dubioase atunci cand intru. Ma uit cu atentie in jur dupa gandaci, soareci sau alte vietuitoare…
  • Aleg restaurantele unde e aglomerat. De regula, atunci cand un restaurant are mancare buna, e plin. Mai mult, consumatori multi inseamna si rulaj mare de alimente, adica nu e timp sa expire alimentele in frigider.
  • Aleg din meniu ciorba zilei, aceea e de regula pregatita in ziua respectiva, nu se reporteaza.
  • Aleg mancaruri simple, care se pot pregati pe loc, cum sunt diverse fripturi cu cartofi prajiti, legume pe gratar, mamaliga. Piureul poate fi pregatit dinainte, iar laptele si untul (daca se folosesc) pot fi pericole. Orezul si cartofii taranesti pot fi, de asemenea, gatite din timp si reincalzite.
  • Nu aleg alimente care necesita preparare elaborata, care pot contine si ingrediente mai vechi, umpluturi etc. Fara sarmale, salata boeuf sau alte alimente similare la restaurant. Cel putin la restaurantele in care nu am mai mancat. Daca merg frecvent intr-un restaurant si de fiecare data totul a fost ok, ma incumet si la o sarma…
  • Nu fortez niciodata copiii sa manance. Nu stiu daca ati observat si voi, insa cei mici au un simt in plus cand vine vorba de mancare. Asta se observa cand copiii sunt mancaciosi de regula. Ai mei, de exemplu, simt foarte bine cand mancarea nu e chiar proaspata. Sau poate nu le e foame. Oricum ar fi, nu ii oblig sa manance. Daca refuza, le amintesc cand vom servi urmatoarea masa, care le sunt optiunile pana atunci (de regula fructe) si ii las in pace.
  • Daca ceva nu mi se pare in regula (gust schimbat al alimentelor, miros patrunzator etc.) refuz mancarea. Nu consum alimente care nu par in regula, proaspete.
  • Caut recomandari. Internetul e o sursa vasta de informatie si recenziile referitoare la restaurante si locuri de luat masa sunt peste tot. Apelez la ele ori de cate ori am ocazia.

O vacanta fara incidente alimentare va doresc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *